Astmul bronșic este o afecțiune cronică a căilor respiratorii caracterizată prin inflamația și îngustarea bronhiilor, provocând dificultăți în respirație. Această boală afectează milioane de oameni în România și în lume, manifestându-se prin episoade recurente de respirație șuierătoare, tuse și senzație de strângere în piept.
Simptomele caracteristice includ respirația șuierătoare, tusea seacă persistentă, senzația de opresiune toracică și dificultatea în respirație. Factorii declanșatori variază de la poluarea aerului, fumul de țigară, până la schimbările bruște de temperatură, frecvente în climatul românesc.
Medicamentele bronhodilatatoare reprezintă piatra de temelie în tratamentul astmului, acționând prin relaxarea mușchilor netezi din jurul bronhiilor și îmbunătățirea fluxului de aer. Aceste medicamente sunt disponibile în farmaciile din România și se împart în mai multe categorii în funcție de durata și mecanismul de acțiune.
Agonișii beta-2 cu acțiune rapidă sunt medicamentele de primă urgență pentru crizele acute de astm. Salbutamolul (cunoscut sub denumirea comercială Ventolin) și Terbutalina acționează în 5-15 minute, oferind ameliorarea rapidă a simptomelor. Aceste medicamente sunt esențiale în trusa de primul ajutor a fiecărui pacient astmatic.
Agonișii beta-2 cu acțiune prelungită precum Salmeterolul și Formoterolul asigură controlul pe termen lung al simptomelor, acționând 12 ore. Ipratropium bromide, un anticolinergic, este util mai ales la pacienții cu astm sever sau forme mixte.
Efectele adverse pot include tremor fin, palpitații și iritația gâtului, dar sunt în general bine tolerate când sunt utilizate conform prescripției medicale.
Corticosteroizii inhalatori reprezintă pilonul fundamental al terapiei antiinflamatoare în astmul bronșic, fiind disponibili în România printr-o gamă variată de medicamente. Substanțele active principale includ budesonida, fluticazona și beclometazona, fiecare cu caracteristici farmacocinetice specifice și profiluri de siguranță bine stabilite.
Terapia antiinflamatoare pe termen lung este esențială pentru controlul astmului și prevenirea exacerbărilor. Tehnica corectă de inhalare trebuie demonstrată și verificată periodic, iar pacienții trebuie informați despre importanța clătirii gurii după administrare pentru prevenirea candidozei orofaringiene.
Antagoniștii receptorilor leucotrienilor, cu montelukast (Singulair) ca reprezentant principal, oferă o alternativă orală valoroasă în tratamentul astmului, fiind deosebit de utili la pacienții cu astm indus de exercițiu sau cu rinită alergică asociată.
Aceste medicamente necesită monitorizare atentă, în special teofilina care are fereastră terapeutică îngustă și interacțiuni medicamentoase importante. Indicațiile specifice și ajustările dozelor trebuie stabilite individual, în funcție de severitatea simptomelor și răspunsul la tratamentul standard.
Recunoașterea rapidă a unei crize de astm este esențială pentru aplicarea tratamentului adecvat. Simptomele includ dificultăți severe de respirație, wheezing intens, anxietate și imposibilitatea de a vorbi în propoziții complete. Protocoalele de tratament în situații acute necesită administrarea imediată de bronhodilatatoare cu acțiune rapidă, cum ar fi Salbutamolul prin inhaler sau nebulizator.
În cazurile severe, medicul poate prescrie corticosteroizi sistemici precum Prednisolonul sau Metilprednisolonul pentru reducerea inflamației bronșice. Este crucial să apelați serviciile medicale de urgență dacă simptomele nu se ameliorează după administrarea medicației de urgență, dacă pacientul are dificultăți extreme în respirație sau prezintă cianoza buzelor.
Un plan de tratament personalizat, elaborat împreună cu medicul specialist, reprezintă baza controlului optim al astmului. Monitorizarea regulată a peak flow-ului ajută la detectarea timpurie a deteriorării funcției pulmonare și permite ajustarea tratamentului înainte ca simptomele să se agraveze.
Consultările regulate cu pneumologul permit evaluarea eficacității tratamentului și ajustarea acestuia în funcție de evoluția bolii și nevoile individuale ale pacientului.
